În toamna anului 1971, România a fost lovită de o epidemie severă de gripă, care a afectat mii de cetățeni. Sub conducerea lui Nicolae Ceaușescu, guvernul comunist a ales să mențină în secret numărul real al cazurilor și al deceselor, similar cu alte națiuni care au confruntat pandemii.
Strategia adoptată de Ceaușescu a inclus falsificarea cauzelor de deces înregistrate în acea perioadă, majoritatea fiind atribuite unor infarcte, în timp ce informațiile exacte erau trimise și stocate în arhivele Organizației Mondiale a Sănătății.
Această pandemie de gripă a început în Hong Kong în 1968, răspândindu-se rapid în Singapore, Vietnam și apoi în Europa, cauzând zeci de mii de victime. În Ungaria, de exemplu, peste 500.000 de persoane au fost infectate. În România, focarele inițiale au apărut în Sibiu și Brașov, extinzându-se rapid în întreaga țară, cu o incidență particular de mare în Moldova. Orașul Iași a înregistrat peste 4000 de cazuri în doar o săptămână.
Controversele au continuat să învăluie gestionarea pandemiei de către Ceaușescu, mai ales după vizita sa în China, Coreea de Nord, Mongolia și Vietnam, țări deja afectate de pandemie. Această coincidență temporală a alimentat speculații că liderul român și delegația sa ar fi putut introduce virusul în țară, deși aceste acuzații nu au fost niciodată confirmate oficial.
Această perioadă neagră reflectă modul în care lipsa de transparență și deciziile politice pot influența gestionarea crizelor de sănătate publică, lăsând un impact durabil asupra încrederii publicului în autorități.