Category: Stiri
-

A murit Flavia Groșan. Medicul antivaccinist suferea de o boală gravă, în stadiu avansat
Flavia Groșan, cunoscută în spațiul public pentru pozițiile sale controversate din perioada pandemiei de COVID-19, a încetat din viață. Medicul fusese internat în urmă cu o lună la secția ATI a Spitalului Județean din Oradea, în stare critică, iar miercuri, 19 noiembrie, organismul ei a cedat. Internată în comă profundă după ce a fost găsită…
-

Un tânăr de 25 de ani, dat dispărut de peste o săptămână, a fost descoperit fără viață, pe strada George Ardelean, o zonă retrasă și puțin circulată.
Descoperirea macabră a fost făcută miercuri, în jurul orei 16:20. Martorii au alertat imediat autoritățile, iar în scurt timp locul a fost împânzit de echipaje de poliție și criminaliști care au început cercetările. Căutat de familie încă din 10 noiembrie Potrivit IPJ Timiș, apelul la 112 anunța prezența unei persoane atârnate de un copac. La…
-

Ultimele cuvinte ale tânărului care a murit în Spitalul din Drobeta Turnu Severin.
Un caz dramatic petrecut la Spitalul Județean din Drobeta Turnu Severin ridică semne serioase de întrebare privind modul în care sunt tratați pacienții în situații critice. Un tânăr de aproximativ 30 de ani a murit la scurt timp după internare, iar mama lui acuză o serie de întârzieri, confuzii și lipsă de reacție în lanțul…
-

S-a aflat substanța care a ucis familia de turiști cazați într-un hotel din Istanbul. Compusul devine mortal în contact cu umezeala din aer
Tragedia care a lovit familia de turiști germani aflați în vacanță la Istanbul capătă noi detalii cutremurătoare pe măsură ce ancheta avansează. Mama și cei doi copii au murit la scurt timp după ce au fost internați în spital cu simptome severe, iar tatăl – singurul supraviețuitor inițial – a cedat și el după câteva…
-

Anunț major pentru toți românii! Cardul de sănătate va dispărea complet. Ce se schimbă în spitale și în cabinetele medicale în următoarele luni
Românii se pregătesc pentru una dintre cele mai importante schimbări din sistemul medical din ultimul deceniu: cardul de sănătate va fi eliminat definitiv în următoarele 11 luni, iar pacienții se întreabă deja cum vor putea fi validate serviciile atunci când ajung la medic sau în spital. Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Horațiu…
-

Fiul unui cunoscut medic cardiolog și-a pierdut viața într-un accident produs la Milano. Impactul a fost atât de puternic
Un tânăr de doar 20 de ani, care nu deținea permis de conducere, a provocat un accident rutier de o violență extremă pe o șosea ce face legătura între Milano, Cinisello Balsamo și Sesto San Giovanni. Acesta conducea un autoturism sport evaluat la aproximativ 500.000 de euro, iar în mașină se aflau alți trei pasageri…
-

Misterul morții tinerei din Bacău, găsită lângă calea ferată, a fost elucidat. Cum a murit, de fapt:
Moartea unei tinere descoperite în urmă cu două zile lângă o cale ferată din Bacău a stârnit numeroase suspiciuni și teorii, mai ales că primele informații sugerau un posibil omor. Trupul a fost găsit de doi bărbați, iar semnele vizibile de pe corp au alimentat ipoteza unei crime: se credea că tânăra ar fi fost…
-

Ce s-a întâmplat la mormântul Andreei Cuciuc i-a răvășit pe toți: „Ne-ai arătat că trebuia să mai trăiești…”
La un an de la moartea Andreei Cuciuc, familia și apropiații tinerei de 17 ani au retrăit o durere care nu s-a estompat nici măcar o clipă. Parastasul a fost un moment copleșitor, iar ceea ce s-a petrecut la mormântul fetei i-a lăsat fără glas pe părinți, dar și pe cei care i-au fost aproape.…
-

Cei cinci tineri care și-au pierdut viața în drum spre o petrecere. Mașina lor a fost distrusă complet
O tragedie cumplită a avut loc sâmbătă seara în afara orașului Gibstown, comitatul Louth din Irlanda. Cinci tineri – trei băieți și două fete, cu vârste între 20 și 23 de ani – au murit pe loc într-un accident rutier devastator, în timp ce se îndreptau spre o petrecere. Alți trei oameni au avut nevoie…
-

Marea doamnă a României s-a stins, lăsând în urmă un gol imens. Vocea sa a fost considerată „prima donna assoluta”
Au trecut deja doi ani de la dispariția sopranei Virginia Zeani, una dintre cele mai mari și mai complexe voci ale operei mondiale din secolul XX. Deși nu mai este printre cei vii, arta ei continuă să dăinuie pe marile scene și în sufletele iubitorilor de muzică clasică. Viața și cariera ei, aproape incredibile prin…