Ministrul Muncii a anunțat eliminarea CASS pentru…

Vești importante pentru pensionarii din România. Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că începând cu anul 2027 sunt pregătite majorări ale veniturilor, dar și schimbări legate de contribuția la sănătate pentru anumite categorii.

Potrivit oficialului, punctul de pensie ar urma să fie crescut de la 1 ianuarie 2027, după o perioadă de doi ani în care indexările au fost suspendate. Această măsură ar urma să aducă un plus semnificativ în veniturile lunare ale pensionarilor.

În același timp, ministrul a precizat că plata contribuției la asigurările de sănătate (CASS), aplicată în prezent pensiilor mai mari de 3.000 de lei, ar putea fi eliminată tot de la începutul anului 2027. În momentul de față, această contribuție este de 10% din suma care depășește pragul stabilit.

Florin Manole a menționat că se analizează inclusiv posibilitatea majorării pragului până la care nu se plătește CASS, de la 3.000 la 4.000 de lei, astfel încât un număr mai mare de pensionari să fie protejați de această taxă.

Ministrul a subliniat că măsurile sociale adoptate până acum au avut rolul de a reduce impactul scumpirilor, iar astfel de intervenții vor continua și în perioada următoare, inclusiv în zona facturilor la energie.

În paralel, pentru anul 2026 este prevăzut un sprijin financiar destinat pensionarilor cu venituri mici. Ajutoarele vor fi acordate în două tranșe, înainte de Paște și de Crăciun, în cadrul așa-numitului „pachet de solidaritate”.

Concret, pensionarii cu venituri de până la 1.500 de lei vor primi în total 1.000 de lei, cei cu pensii între 1.501 și 2.000 de lei vor beneficia de 800 de lei, iar cei care au venituri între 2.001 și 3.000 de lei vor primi 600 de lei, toate sumele fiind împărțite în două tranșe.

Autoritățile susțin că aceste măsuri sunt menite să sprijine categoriile vulnerabile și să compenseze, cel puțin parțial, efectele inflației asupra puterii de cumpărare. În ceea ce privește majorările din 2027, procentul final va depinde de evoluția economică și de resursele bugetare disponibile la acel moment.