Destinul Mihaelei Rădulescu a fost modelat nu doar de ambiția și personalitatea ei puternică, ci și de mediul neobișnuit în care a crescut. În plin comunism, când majoritatea părinților aveau meserii conforme cu „linia de partid”, părinții ei au ales o cale care, pentru acele vremuri, părea aproape excentrică: au fost implicați activ în lumea raliurilor, ca arbitri oficiali, iar mama ei chiar a concurat ca pilot.
În copilăria Mihaelei, zgomotul motoarelor, praful de pe traseele de concurs și parfum de benzină ardeau la fel de puternic ca orice altă amintire legată de familie. Totuși, vedeta recunoaște că această lume fascinantă nu a venit la pachet cu o copilărie tipică, „roz”.
Părinți atipici pentru comunism: arbitri de raliu, oameni ai sportului, profesori exigenți
Atât mama, cât și tatăl Mihaelei Rădulescu au avut profesii complet ieșite din comun pentru acele vremuri. Tatăl ei, Florin Țiganu, și mama, Marilena Țiganu, au cochetat ani buni cu motorsportul, fiind prezenți în culisele raliurilor românești ca arbitri oficiali.
Mihaela își amintește perfect acele zile:
„La 16 ani am urcat pentru prima oară la volanul Daciei noastre, pe un drum forestier. Tocmai participasem la un raliu tehnico-aplicativ, la Târgu Mureș, ca și copilot – iar pilot era chiar mama. Am petrecut o parte bună din copilărie pe marginea traseelor de concurs. Părinții mei erau arbitri oficiali, iar eu eram peste tot cu ei.”
Tatăl ei a organizat chiar și ediții ale celebrului „Raliu Ceahlăul”, iar în perioada în care autoritățile au interzis denumirea „Raliul Mănăstirilor”, Florin Țiganu a găsit soluții pentru a menține concursul.
Mihaela își amintește cu o tandrețe specială și mașina bunicului: o Pobeda masivă, „vedeta” orașului Piatra Neamț în anii copilăriei ei.
Mama Mihaelei: profesoară de română, pilot de raliu și femeia care i-a format caracterul
În paralel cu pasiunea pentru motorsport, Marilena Țiganu a avut o carieră dedicată educației. A fost profesoară de limba și literatura română în Piatra Neamț, fiind respectată și iubită de generații întregi de elevi.
Mihaela a povestit că, după moartea tatălui, mama ei a devenit ancora ei emoțională, motiv pentru care a vrut să o aibă aproape la Monaco:
„După ce a murit tata, am simțit că trebuie să o țin pe mama lângă mine. I-am găsit pretexte ca să rămână cu noi la Monaco – să ne gătească, să ne ajute… orice. Apoi s-a întors în România, aproape de prietenele ei.”
Tatăl – sever, exigent, dar formator. Lecții de viață pe care Mihaela nu le-a uitat niciodată
Florin Țiganu a fost prototipul tatălui de odinioară: dur, disciplinat, convins că educația se face prin rigoare. Nu a fost deloc un părinte indulgent, însă Mihaela mărturisește că, privind în urmă, exigența lui i-a modelat caracterul.
Unul dintre episoadele care i-au marcat copilăria:
„Tata ne scotea pe mine și pe fratele meu să alergăm în picioarele goale prin zăpadă, în ger, ca să ne călim. Bunicile aproape leșinau. Dar azi înțeleg că voia să ne facă puternici și rezistenți.”
Florin Țiganu s-a stins în 2014, după o luptă grea cu cancerul, o pierdere care a lovit profund familia.
„N-am avut o copilărie roz. Nu păpuși Barbie, nu farduri, nu paiete. Dar am avut educație și repere solide.”
Mihaela Rădulescu recunoaște că a crescut într-o lume fără lux, fără răsfăț, fără copilărie „instagramabilă”, așa cum au copiii de astăzi.
„N-am avut păpuși Barbie, nici pantofi cu paiete, nici unghii date cu ojă la grădiniță. Nu m-am machiat până la 18 ani. Copilăria mea a fost simplă, dar cu reguli, cu școală multă și cu sport.”
De la 5 ani a făcut gimnastică de performanță, iar antrenoarea ei spune că Mihaela era „ambitioasă, rezistentă și cu psihic puternic”.
O lecție pentru generația tânără
Privind înapoi, Mihaela afirmă că înțelege și apreciază strictul impus de părinți:
„Astăzi înțeleg tot. Le sunt recunoscătoare pentru lucrurile care atunci nu-mi conveneau. Dacă aș fi avut o fetiță, aș fi protejat copilăria ei. Graba de a face copiii adulți prea devreme nu duce la nimic bun.”
