Procurorii Dan Voinea și Marian Sântion, declarații în cazul morții Rodicăi Stănoiu:

Cazul morții Rodicăi Stănoiu, fost ministru al Justiției, continuă să ridice numeroase semne de întrebare și să atragă atenția publicului și a specialiștilor din domeniul juridic. Luni, 15 decembrie, autoritățile au decis exhumarea trupului neînsuflețit, după ce polițiștii criminaliști din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Ilfov s-au sesizat din oficiu, ca urmare a unor suspiciuni apărute în spațiul public cu privire la circumstanțele decesului.

Potrivit informațiilor oficiale furnizate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov, în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și acces ilegal la un sistem informatic.

Primele concluzii ale necropsiei

Surse apropiate anchetei au dezvăluit că, în urma necropsiei efectuate după exhumare, pe corpul Rodicăi Stănoiu nu au fost identificate leziuni care să indice, în mod direct, o moarte violentă. De asemenea, rezultatele examenului toxicologic nu arată prezența unor substanțe care să sugereze un deces provocat intenționat.

Cu toate acestea, anchetatorii nu exclud alte ipoteze, iar dosarul rămâne deschis, întrucât există o serie de elemente neclare care continuă să alimenteze suspiciunile.

O moarte neașteptată și prea puține răspunsuri

Un aspect care ridică mari semne de întrebare este starea de sănătate aparent foarte bună a fostului ministru cu doar câteva luni înainte de deces. Surse apropiate susțin că, în luna martie, Rodica Stănoiu se afla într-o formă fizică excelentă și nu prezenta semne care să anticipeze un sfârșit atât de rapid și greu de explicat.

În acest context, pentru o analiză obiectivă a situației, au fost consultați doi procurori cu experiență vastă în instrumentarea cazurilor complexe: Dan Voinea și Marian Sântion.

Opinia procurorului Dan Voinea: „Un caz atipic”

Dan Voinea, cunoscut pentru implicarea sa în dosare dificile și sensibile, a declarat că, la o primă evaluare, cazul pare a fi unul de moarte naturală, însă contextul ridică serioase semne de întrebare.

„La prima vedere, pare o moarte naturală. În experiența mea profesională am întâlnit numeroase situații, inclusiv persoane în vârstă care trăiau alături de parteneri mult mai tineri, însă mai degrabă era vorba de bărbați în vârstă și femei tinere, nu invers. Îmi este greu să cred că între cei doi ar fi existat semne clare de iubire. Un astfel de caz, sincer, nu am mai întâlnit”, a declarat Dan Voinea.

Marian Sântion: „Cazul este într-o continuă dinamică”

Mult mai rezervat, procurorul Marian Sântion a subliniat complexitatea dosarului și dificultatea reconstruirii exacte a evenimentelor, mai ales după trecerea timpului.

„Chiar dacă există suspiciuni rezonabile, acest caz poate intra cu ușurință și în sfera subiectivului. Procedurile trebuie respectate, indiferent dacă rezultatele convin sau nu anumitor părți. Din păcate, acum este foarte greu să reconstruim totul cu minuțiozitate”, a explicat acesta.

Totodată, Sântion a recunoscut că diferența mare de vârstă dintre Rodica Stănoiu și partenerul său ridică întrebări legitime, iar anchetatorii ar putea lua în calcul inclusiv scenarii precum metoda „lover boy”, fără a exclude însă alte motive sau nuanțe.

„Totul pare, în acest caz, într-o continuă dinamică. Este posibil ca pe parcursul cercetărilor să apară motive care astăzi nu sunt vizibile. Ceea ce mă surprinde este faptul că multe dintre aceste aspecte nu au fost lămurite încă de la început, înainte de înhumare, când probele erau mai proaspete și mai ușor de analizat”, a mai adăugat procurorul.

Ipoteze neoficiale și indicii rămase în urmă

Pe surse care au preferat să își păstreze anonimatul, au apărut informații potrivit cărora Marius, partenerul mult mai tânăr al Rodicăi Stănoiu, ar fi putut fi doar o „momeală”, iar alte persoane ar fi urmărit, de fapt, beneficii materiale sau acces la anumite bunuri imediat după decesul fostului ministru.

Deocamdată, singurele elemente concrete rămân fotografiile lăsate în urmă, dar și o declarație făcută de Rodica Stănoiu la Iași, când, întrebată cum face față singurătății, ar fi răspuns: „Am pe cineva mult mai tânăr, dar nu a dorit să vină aici…”. Un detaliu aparent banal, dar care capătă greutate în contextul actual al anchetei, alături de alte indicii ce urmează să fie analizate.

Ancheta este în desfășurare, iar autoritățile nu exclud nicio variantă. Rămâne de văzut dacă cercetările vor aduce răspunsurile așteptate într-un caz care continuă să intrigue și să ridice semne de întrebare la cel mai înalt nivel.