La ceremonia de înmormântare a Rodicăi Stănoiu, unul dintre cele mai emoționante momente a fost acela în care prietenele apropiate ale fostului ministru au ținut să îndeplinească un ultim gest simbolic, unul despre care spun că a reprezentat dorința ei „lăsată cu limbă de moarte”.
Rodica Stănoiu, personalitate marcantă a justiției și a vieții politice din România, s-a stins din viață la 86 de ani, lăsând în urmă nu doar o carieră impresionantă de aproape trei decenii, ci și oameni care au prețuit-o atât profesional, cât și uman.
O înmormântare diferită: fără „Veșnica Pomenire”, dar cu colinde
Înmormântarea a avut loc astăzi, la prânz, în Cimitirul „Izvorul Nou” din București, într-un cadru extrem de discret. Cei prezenți au fost, în mare parte, prieteni vechi și colaboratori apropiați ai Rodicăi Stănoiu, oameni care au ținut să-i fie alături la despărțirea finală.
Surprinzător, în locul tradiționalului „Veșnica Pomenire”, au răsunat colinde — o decizie profund legată de preferințele ei, potrivit apropiaților. Această atmosferă caldă, dar încărcată de tristețe, a făcut ca întreaga ceremonie să capete un aer aparte, diferit de oricare altă înmormântare obișnuită.
Obiectul pus în sicriu: o piesă de mare valoare afectivă
Chiar înainte ca sicriul să fie închis, prietenele Rodicăi Stănoiu au rugat bărbatul alături de care trăia să aducă din casă un obiect ce avea o semnificație deosebită pentru ea: haina de blană pe care o purtase ani la rând.
Această haină, nelipsită din garderoba ei în zilele reci și considerată de prieteni un simbol al eleganței și rafinamentului său, a fost așezată cu grijă în sicriu.
Gestul nu a fost unul întâmplător. Potrivit apropiaților, Rodica Stănoiu ar fi spus în repetate rânduri că își dorește ca această haină dragă să o însoțească „și dincolo”, fiind un obiect cu încărcătură personală, legat de amintiri, de momente importante din viață și de modul în care îi plăcea să se prezinte lumii.
Ultimul omagiu al prietenelor
Cu ochii în lacrimi, prietenele ei au respectat această dorință, considerând gestul un act de loialitate și afecțiune, o modalitate prin care să-i păstreze vie amintirea chiar și după ce a plecat dintre noi.
Ceremonia, deși restrânsă, a fost plină de emoție și de respect — exact așa cum ar fi vrut, spun cei care au cunoscut-o bine.
