O crimă cutremurătoare a șocat comunitatea din Acworth, Georgia, în 2021, atunci când doi soți – Justin și Amber Hicks, ambii în vârstă de 31 de ani – au fost împușcați mortal în locuința lor. Cea mai tulburătoare descoperire a autorităților a fost propriul lor copil, un băiețel de doar doi ani, găsit lângă trupurile neînsuflețite, acoperit de sânge, încercând să se joace cu părinții săi care nu se mai trezeau.
Crimă în toiul nopții, copilul dormea la etaj
Tragedia s-a petrecut în noaptea de 17 noiembrie 2021. În timp ce micuțul dormea în camera lui, la etaj, killerul – chiar vecinul familiei, Matthew Lanz – a intrat în casă și i-a executat pe cei doi soți. Ancheta ulterioară a arătat că agresorul nu ar fi știut că în casă se afla și copilul.
După comiterea crimei, Lanz a părăsit locuința, lăsând în urmă o scenă greu de imaginat. A doua zi, tatăl lui Justin, care nu reușea să ia legătura cu fiul său, a cerut ajutorul autorităților.
Când polițiștii au intrat în casă, șocul a fost imens: băiețelul, acoperit de sângele părinților, stătea lipit de trupurile lor.
„Era complet plin de sânge și cuibărit lângă părinți. Încerca să se joace cu ei, fără să înțeleagă de ce nu se mai trezesc.”, au declarat ulterior anchetatorii.
Copilul a fost preluat imediat de autorități și, din fericire, nu a fost rănit fizic.
Cine este criminalul: Matthew Lanz, vecinul familiei Hicks
În scurt timp, ancheta a dus la identificarea autorului: Matthew Lanz, vecinul de alături. Acesta era deja cunoscut poliției pentru comportament violent și tulburări psihice. În fața instanței, Lanz ar fi mărturisit că ar fi văzut „lumini demonice” în casa familiei Hicks și că ar fi considerat că soții l-au „deranjat” pe fratele său, care se sinucisese cu câteva luni înainte.
Declarațiile sale au ridicat suspiciuni consistente privind o posibilă boală psihică severă, inclusiv schizofenie, fapt care a dus la amânarea repetată a procesului.
Un criminal extrem de periculos: a atacat și un polițist
Matthew Lanz a mai fost acuzat și într-un alt caz grav: ar fi pătruns prin efracție într-o casă din Sandy Springs, unde a înjunghiat un ofițer de poliție în zona gâtului. A fost împușcat de un alt agent în timpul intervenției, dar a supraviețuit.
Sentințe grele: trei condamnări pe viață
Pentru cumulul de infracțiuni – dublă crimă cu premeditare, cruzime față de minori, atac asupra unui ofițer de poliție și pătrundere ilegală – Lanz a primit trei pedepse cu închisoare pe viață, dintre care două fără posibilitate de eliberare condiționată, plus 32 de ani suplimentari, toate executate consecutiv.










