Adrian Despot, unul dintre cei mai respectați artiști rock din România, a vorbit deschis în emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai” despre o luptă interioară care îi marchează viața încă din adolescență. Deși milioane de oameni îl văd pe scenă plin de energie, cu o prezență carismatică și puternică, puțini știu că, în spatele luminii reflectoarelor, artistul se confruntă cu o boală care l-a însoțit peste trei decenii: depresia.
Primele semne au apărut în liceu
Despot a povestit că depresia a început să își arate colții când se afla în clasa a IX-a. De atunci, a rămas o prezență constantă în viața lui, iar faima, în loc să îl vindece, i-a amplificat frământările.
„În camera mea mică, eram doar eu cu chitara. Nu aveam nevoie de faimă, nu aveam nevoie de bani, nici măcar nu voiam să fiu artist. Trăiam în universul meu”, povestește el.
Ascensiunea rapidă, expunerea publică și responsabilitățile care au venit odată cu succesul au agravat stările cu care deja se lupta.
„Depresia e un vierme de care nu scapi niciodată”
Artistul recunoaște că, în ciuda terapiei, a experienței și a maturității, depresia nu a dispărut. O gestionează, dar nu a învins-o.
„Nu m-am documentat prea mult despre depresie pentru că, într-un fel, sunt dependent de ea. Efervescența ei mă ajută creativ. Dar depresia e ca un vierme de care nu scapi niciodată. Intră în stare latentă, dar apoi se trezește. Știi ce ai de făcut, știi cum s-o pui la somn, dar ea rămâne acolo.”
Cea mai tulburătoare mărturisire a fost aceea că uneori simte că el însuși o „trezește”:
„Mă plimbam azi dimineață cu câinele și mă gândeam dacă nu cumva, câteodată, am eu nevoie de ea… poate ca să mă simt special sau mai viu decât sunt.”
„Am fost la pământ, zob, ani de zile” – trauma succesului precoce
Despot a vorbit și despre momentul care i-a schimbat viața peste noapte: apariția în „Școala Vedetelor”. Avea doar 18 ani când a devenit brusc persoană publică.
„Eu nu voiam să fiu celebru. Voiam doar să am o trupă și să cânt. A doua zi după difuzarea emisiunii, toată lumea avea o părere despre mine. Aveam concerte cu 40.000-60.000 de oameni și nici nu înțelegeam de ce sunt acolo.”
Expunerea masivă, presiunea și lipsa pregătirii emoționale l-au doborât.
„A fost o perioadă foarte grea mental și emoțional. M-am îngrășat, îmi țineam părul pe față ca să nu mă vadă lumea. Mi-a luat ani, zeci de ani, să învăț să accept persoana publică Adrian Despot.”
Artistul mărturisește că, fiind oricum timid și cu tendințe sociopatice, succesul l-a lovit în cel mai vulnerabil punct al său.
Astăzi, lupta continuă – dar și creația depinde de această luptă
Deși depresia îi umbrește viața, Despot vede în ea și un paradox: o parte întunecată care, în același timp, îi alimentează creativitatea. Nu o glorifică, dar o acceptă ca pe o parte a lui pe care a învățat să o gestioneze.
Povestea lui rămâne una dintre cele mai sincere confesiuni din showbizul românesc – o dovadă că în spatele succesului există adesea lupte nevăzute, dureri mute și bătălii care se duc în fiecare zi, în tăcere.
