Larisa, pusă într-o situație stânjenitoare. Noua concurentă de la Casa Iubirii a încercat să ascundă momentul jenant. Ce gafă uriașă a făcut în fața camerelor

Larisa, moment jenant pe platourile „Casa Iubirii”. Cum au reacționat celelalte concurente

Larisa, noua concurentă din emisiunea „Casa Iubirii”, a avut parte de un moment stânjenitor chiar în primele ore petrecute pe platourile de filmare. Tânăra de 22 de ani, venită plină de speranță și entuziasm în reality-show-ul de la Kanal D, a atras rapid atenția băieților, răspunzând sincer la toate întrebările acestora. Însă, atunci când a ajuns să interacționeze cu fetele, a comis o gafă care a stârnit amuzament, dar și uimire.

Gafa Larisei, virală în „Casa Iubirii”

În timp ce încerca să se prezinte și să le facă o impresie bună colegelor, Larisa a făcut o remarcă neașteptată către Criss:
„Criss, mi se pare că ești serioasă, dar cred că ai un fund tare bun”, i-a spus Larisa, spre surprinderea tuturor.

Uimită de afirmație, Criss a întrebat imediat: „Auzi? La mine ce ai zis?”
Larisa, vizibil stânjenită, a încercat să se corecteze: „Că ești puțin serioasă, dar ai… un fund… Fund?! Am vrut să zic… suflet… un suflet bun!”

Replica a stârnit râsete și comentarii din partea fetelor, momentul devenind rapid subiect de discuție în casă.

Primele declarații ale Larisei, după intrarea în competiție

Larisa a recunoscut că emoțiile au copleșit-o în primele momente: „Am emoții… cred că am mai multe emoții aici, la fete, decât la băieți.” Tânăra a povestit că este originară din Baia Mare, dar locuiește de 20 de ani în Spania, mutându-se la Madrid alături de părinți. „Acum este prima dată în opt ani când vin în țară. Am venit să mă îndrăgostesc, să stau puțin în România, pentru că nu cunosc oamenii de aici, cultura, viața de aici. Chiar aveam nevoie să vin să descopăr cum este. Poate o să îmi placă mai mult”, a adăugat Larisa.

Noua concurentă speră ca, în ciuda emoțiilor și a începutului stângaci, să-și găsească sufletul pereche și să-și facă loc în inimile colegilor și ale publicului.

Disclaimer: Site-ul ziaristu.ro este neutru din punct de vedere politic și nu susține niciun partid sau ideologie politică.