Situație tensionată între Patricia și Moldo, după apropierile neașteptate ale acestuia de Lia: „Am dreptul să am îndoieli”
În „Casa iubirii”, relația dintre Patricia și Moldo a luat o turnură surprinzătoare. Patricia a observat cum Moldo se comportă în preajma Liei, iar acest lucru a făcut-o să-și pună întrebări despre intențiile lui. În urmă cu câteva ediții, Moldo spunea despre Lia că „este o fată foarte frumoasă”, iar la întâlnirea din camera roșie de săptămâna aceasta a recunoscut că, inițial, se gândise să o invite pe Lia, nu pe Patricia.
Patricia, tot mai sceptică în privința lui Moldo
Gesturile lui Moldo față de Lia au făcut-o pe Patricia să fie mai rezervată. Chiar dacă Moldo a încercat în ultima vreme să se apropie de ea, tânăra a ales să rămână distantă.
„Alaltăieri, la camera roșie, nu știu dacă a zis-o în glumă sau nu, a spus că ar fi chemat-o pe Lia și abia la ușă s-a răzgândit și m-a chemat pe mine. Am dreptul să am îndoieli, dacă el îmi transmite lucrurile astea? Poate și de asta am devenit mai indiferentă după întâlnire, pentru că am văzut anumite gesturi, priviri”, a declarat Patricia.
Întrebată de Andreea Mantea ce anume a observat, Patricia a răspuns: „S-a înroșit la față, chiar și dumneavoastră ați remarcat, au fost priviri, multe întrebări”.
Moldo se apără: „Pun întrebări tuturor”
În replică, Moldo a explicat că stilul său este să fie curios și să adreseze întrebări tuturor, fără ca asta să indice o atracție specială pentru Lia.
Patricia, însă, și-a menținut poziția: „Bun! Și după aia te întrebi de ce devin indiferentă și nu înțelegi… Uite de ce devin!”.
Andreea Mantea a intervenit, aducând în discuție trecutul: „Dar atunci când era într-o cunoaștere cu Iasmina și te întreba pe tine ce faci, sau avea curiozități despre tine, simțeai că face ceva greșit?”.
Patricia i-a răspuns prezentatoarei: „Nu, nu simțeam, pentru că nu mă întreba des și mă întreba ca ceilalți băieți”.
Andreea Mantea a insistat: „Dar acum, când face asta cu Lia, crezi că greșește?”.
Patricia a conchis: „Păi nu credeam dacă nu spunea el că ar fi vrut să o cheme la camera roșie. Dacă nu vedeam anumite priviri, nu credeam asta”.