Andreea Bălan, reacție dură după comportamentul lui Claudiu Bleonț față de fiica sa, pe scena Premiilor Gopo: „Un narcisist fără empatie și fără simțul realității”
Andreea Bălan l-a criticat în termeni aspri pe Claudiu Bleonț, după momentul controversat petrecut pe scena Premiilor Gopo 2025. Actorul, în vârstă de 65 de ani, a fost acuzat de atitudine nepotrivită față de fiica sa, Eva Maria, în vârstă de 11 ani, pe care a însoțit-o în lumina reflectoarelor.
Andreea Bălan, mesaj tranșant
Deși Claudiu Bleonț și-a cerut ulterior scuze public, recunoscând că a greșit, gestul său a stârnit reacții puternice. Actorul și-a exprimat regretul pentru criticile aduse ținutei fiicei sale chiar pe scenă, afirmând că nu a dorit să o pună într-o poziție vulnerabilă:
„Marți seară, pe scena Premiilor Gopo, într-un moment în care voiam să împărtășesc bucuria de a fi alături de fiica mea, am spus lucruri nepotrivite și percepute ca fiind dureroase. Mi-am dat seama, privind înapoi, că mi-am pus propriul copil într-o situație vulnerabilă și că, fără să realizez atunci, am transmis un mesaj lipsit de delicatețe și empatie. Nu a fost intenția mea să o discreditez pe Eva, nu îmi doresc să îmi educ copilul prin mustrare publică. Îmi asum felul în care am procedat”, a scris Bleonț pe rețelele de socializare.
În ciuda scuzelor, Andreea Bălan a reacționat vehement, comparând momentul cu propriile trăiri din copilărie și subliniind impactul emoțional al unui astfel de comportament:
„De obicei, nu comentez lucruri care mă deranjează, dar asta m-a răscolit profund. Cred că mulți din generația mea au trecut prin situații similare în copilărie. Aici s-a creat o traumă imensă.
Am simțit un disconfort fizic privindu-i umilința oribilă! Un narcisist fără empatie, fără simțul realității, fără conexiune cu sine și cu propriul copil! Dacă așa face public, vă dați seama ce se întâmplă în privat. Și peste câțiva ani se va întreba de ce nu îl caută copiii! Mai bine mamă singură decât alături de un astfel de „tată””, a scris artista pe social media.