Fiica Danielei Gyorfi, victima agresiunii colegilor de clasă: „Au venit pur și simplu să o lovească, fără niciun motiv”

Fiica Danielei Gyorfi, victima bullying-ului în școală: „Nu am adus-o pe lume ca să fie bătută de alți copii!”

Deși mulți își imaginează că fiii și fiicele vedetelor duc o viață lipsită de griji, realitatea este adesea cu totul alta. Daniela Gyorfi a vorbit cu durere despre experiențele dificile prin care a trecut fiica sa, Maria, la școală, unde a fost victima bullying-ului din partea colegilor de clasă.

Prin ce a trecut fiica Danielei Gyorfi

Artista a mărturisit că, deși Maria este o elevă silitoare și foarte inteligentă, a trebuit să îndure tachinări, agresiuni verbale și chiar fizice din partea unor colegi. Daniela își amintește cu nostalgie de vremurile în care respectul față de profesori, colegi și părinți era o valoare de bază și consideră că astăzi ar fi nevoie de reguli mai clare pentru a combate fenomenul de bullying, protejând atât elevii, cât și cadrele didactice.

„La școala la care a fost Maria, în clasa a III-a, a avut două colege care, împreună cu o altă fetiță, făceau echipă și își terorizau colegii. Îi tachinau, îi băteau, vorbeau urât. De la clasa pregătitoare și până în clasa a III-a s-au întâmplat aceste lucruri. Când am realizat că lucrurile scapă de sub control, nu am mai suportat. Nu am făcut-o pe Maria la 42 de ani ca să vină niște copii să o bată pur și simplu, fără niciun motiv!”, a declarat Daniela Gyorfi în emisiunea România în direct.

Daniela Gyorfi, intervenție fermă în apărarea fiicei sale

Inițial, artista a sperat că profesorii vor reuși să gestioneze situația, însă, din păcate, problemele au escaladat. Într-un incident grav, Maria a fost împinsă, a căzut și s-a lovit puternic la cap, în timp ce ceilalți copii au continuat să râdă de ea.

Văzând că profesorii nu reușeau să impună disciplina necesară, Daniela Gyorfi a intervenit personal, adresându-se atât învățătoarei, cât și părinților copiilor agresori.

„M-am dus la școală și am spus: ‘Nu vă place de Maria, nu o mai băgați în seamă! Pentru voi, ea nu există. Nu o salutați, nu o atingeți, nu o provocați.’ La învățătoare, care era o femeie tânără și bine pregătită, i-am spus cu respect că înțeleg că este greu să controleze tot, mai ales când părinții tolerează astfel de comportamente spunând ‘sunt doar copii’”, a povestit artista.

Această experiență dureroasă a lăsat urme adânci în sufletul Danielei Gyorfi, care și-a dorit mereu să-i ofere fiicei sale un mediu sigur și sănătos pentru dezvoltare.

Disclaimer: Site-ul ziaristu.ro este neutru din punct de vedere politic și nu susține niciun partid sau ideologie politică.