Emoții puternice pentru Andrei, în ziua lui de naștere. Un gest neașteptat i-a adus lacrimi în ochi
Ziua de naștere a lui Andrei a adus un val de emoții și bucurie în „Casa iubirii”. Deși nu a putut fi alături de cei dragi în această zi specială, tânărul a avut parte de o surpriză care l-a atins profund.
Fetele au pus la cale un moment surpriză și, alături de colegii din casa băieților, i-au cântat „La mulți ani!” lui Andrei, aducând cu ele un tort și câteva daruri. Deși inițial a ezitat să le deschidă, Manuela l-a încurajat, iar ceea ce a urmat i-a stârnit o reacție emoționantă.
Un cadou care i-a mers la suflet
Printre cadouri, Andrei a descoperit un tablou care l-a impresionat încă din primele clipe.
„Mamă… ce tablou! Mi-am dat deja seama… e cu băiețelul meu”, a spus Andrei cu vocea tremurândă, în timp ce le arăta fotografia celorlalți concurenți.
Alături de imagine, o scrisoare emoționantă a venit ca o completare perfectă a momentului. Vizibil copleșit, Andrei nu a reușit să citească rândurile scrise, așa că Manuela i-a venit în ajutor.
„La mulți ani! Eu nu știu să scriu încă, dar mami m-a ajutat să-ți trimit această urare din sufletul meu mic. Îți mulțumesc că ești mereu prezent în viața mea și că mă faci să zâmbesc. Îți doresc o zi de naștere plină de bucurii, iubire și tort delicios. Te pup cu drag și abia aștept să petrecem împreună.”
Cuvintele venite din partea fiului său, Raul, l-au lăsat fără replică. Cu ochii în lacrimi, Andrei a continuat să deschidă darurile, printre care s-a aflat și o pereche de mănuși de box — un cadou simbolic ce pare să reflecte atât pasiunea lui, cât și forța interioară pe care o transmite celor din jur.